Harzarde în locul meu - Cârna

Comuna Cârna este situată în partea sudică a ţării, în Regiunea de dezvoltare sud-vest Oltenia.

   În cadrul judeţului Dolj, localitatea este localizată în partea sa de sud, respectiv în partea de sud-est a Câmpiei Desnăţuiului, fiind situată în lunca şi pe terasele Dunării.

De asemenea comuna Cârna este situată la vest de râul Desnăţui şi la nord de Lacul Bistreţ.

     Între aceste limite, suprafaţa totală a comunei Cârna este de  8351 ha.

     Comuna Cârna este situată pe terasa inferioară a Dunării.

     Teritoriul comunei Cârna face parte din Câmpia Olteniei şi este situat pe următoarele unităţi geomorfologice :

  -Terasa superioară a Dunării

  -Terasa joasă a Dunării

  -Lunca Dunării.      

Inundaţiile constituie fenomene frecvente, care comportă riscuri serioase pentru om şi activităţile sale. Fiind hazardul cel mai larg răspândit pe Glob, ocupă primul loc în privinţa pagubelor provocate de catastrofele naturale, cauzând anual pierderi economice de mari proporţii, moartea  a zeci de mii de oameni, afectarea în diferite forme şi nivel de gravitate a altor câteva sute de mii de persoane

Experţii de la Apele Române spun că în istoria recentă, pe teritoriul României, Dunărea a produs trei mari inundaţii. Cele mai semnificative evenimente hidrologice au avut loc în ianuarie 1998, martie - mai 2006 şi iunie - iulie 2010. Cele mai mari pagube s-au produs în timpul inundaţiilor din 2006, unde si localitatea Carna a fost grav afectata.

În mod obişnuit debitele maxime pe Dunăre se produc în perioada de primăvară-vară, vârfurile producându-se mai frecvent în lunile aprilie-mai. Există însă şi unele excepţii, când vârfurile undelor de viitură se produc fie în lunile decembrie şi ianuarie, fie către sfârşitul verii în lunile august-septembrie.

Ca valori maxime ale debitelor se detaşează însă cele care se produc în perioada de primăvară-vară, acestea fiind considerate de fapt apele mari pe Dunăre.

La Cârna şcoala funcţionează din anul 1863, fiind construită cu cheltuiala comunei şi era frecventată de 53 băieţi şi 8 fete.

   Localurile de şcoala datează de la 1906 cel cu patru săli de clasă şi 1968 cel cu cinci săli de clasă. A mai existat un local construit în anul 1949 cu patru săli de clasă, acum sediul Primăriei Cârna.

     În urma inundaţiilor din primăvara anului 2006 localul construit în anul 1906 a fost grav afectat, fiind demolat si astfel că în toamna anului 2007 a fost dat în folosinţă un nou local în care funcţionează ciclul primar.

 

  • Site Counter:811,130