a În acest sens, amintim câteva dintre aceste incidente care au avut loc pe raza comunei.
“Un tânăr de 18 ani s-a izbit cu mașina de un gard de beton, la Sadova. În data de 18.06.2017 un șofer în vârstă de 18 ani a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit carosabilul şi a lovit un gard din beton și o bancă pe care se afla o bătrână, în comuna Sadova. Evenimentul rutier a fost sesizat lucrătorilor Poliţiei orașului Bechet în jurul orei 17:15. La faţa locului, echipa operativă a stabilit, în urma primelor cercetări, faptul că în timp ce Adrian Burada, de 18 de ani, din localitate, conducea un autoturism Opel,pe fondul neadaptării vitezei la un carosabil umed şi a lipsei experienţei în conducere, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un gard din beton și o bancă. “
“Un tânăr de 19 ani, din Sadova, și-a pierdut viața, in data de 05.01.2016, în jurul orei 12:45, în timp ce mergea pe strada din localitate. Acesta a fost lovit de un autoturism care se deplasa în aceeași direcție de mers cu el. Lucrătorii Poliţiei Oraşului Bechet au fost sesizaţi prin 112 că, pe DN 55, în localitatea Sadova, s-a produs un accident de circulatie soldat cu victime omenești. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Oraşului Bechet care a stabilit că, în timp ce Sorin J., 28 de ani, din comuna Dobreşti, Dolj, conducea un autoturism, din direcţia Craiova către Bechet, l-a accidentat mortal pe Gabriel C., de 19 ani, din localitate, pieton care se deplasa pe partea carosabilă, pe acelaşi sens de mers.”
“ În timp ce conducea o autoutilitara pe DN 55 din direcția Craiova spre comuna Sadova, un barbat de 60 de ani din comuna Sadova, s-a angajat în efectuarea manevrei de depășire, fără să se asigure corespunzător, moment în care, a intrat în coliziune frontală, cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un tânăr de 18 ani din comună. Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului autoutilitarei, care a fost transportat cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Accidentele tot mai dese care s-au soldat și cu numeroase decese nu doar cu vătămări corporale, demonstrează faptul că localitatea Sadova prezintă un risc crescut la accidentele rutiere.
În vederea prevenirii acestui fenomen este recomandat cunoașterea regulilor de circulație atât de către conducătorii auto cât și de către pietoni și nu în ultimul rând educarea tinerilor în acest sens prin intermediul unor programe special realizate în școli.
Incendiu puternic la o gospodărie din Sadova,Dolj
Un incendiu puternic, izbucnit la locuinţa unui bărbat din comuna Sadova, le-a dat de lucru pompierilor de la garda de Intervenţie Bechet, în noaptea de 25 august 2015. Cadrele ISU Dolj au avut ceva emoţii, pentru că lângă un perete al casei era amplasat un rastel cu butelii, însă acestea erau, din fericire, goale.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1.00, Garda Pompieri Bechet a intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa lui Ştefan Cioinac, în localitatea Sadova. Flăcările cuprinseseră acoperişul casei până la sosirea echipajelor de pompieri şi o magazie de furaje. Lângă locuinţă era amplasat un rastel cu butelii şi prima grijă a pompierilor a fost să le îndepărteze de flăcări, deşi proprietarul casei le-a explicat că erau goale.
După aproximativ două ore incendiul a fost lichidat, iar în urma acestuia a ars acoperişul casei pe o suprafaţă de 100 m.p., acoperişul depozitului de furaje pe o suprafaţă de 40 mp, două autoturisme, aproximativ 200 kg porumb , aproximativ 80 kg făină de grîu , aproximativ 1.000 kg lucernă și tâmplărie p.v.c.. Din primele cercetări s-a stabilit drept cauză probabilă a incendiului un arc electric produs de o instalaţie improvizată făcută pentru alimentarea unui bec în curte. Până în jurul orei 6.00 au rămas pompierii, pentru supraveghere, la faţa locului.
Incendii de-a lungul timpului în comuna Sadova s-au produs pe fondul neglijenței, lăsându-se nesupravegheate diverse surse de foc care s-au împrăștiat și au condus la dezastre, improvizații la firele de curent care au produs scurtcircuitări și implicit incendierea locuințelor și anexelor aferente.
Se încearcă în permanență prin intermediul I.S.U și în cadrul orelor de dirigenție, pregătirea elevilor în ceea ce privește prevenirea unui incendiu , dar și a modului de comportare într-o astfel de situație de urgență.